Într-o casă de pe Mătăsari, mai exact Mătăsari 17, într-o vilă închiriată de câţiva oameni care par să trăiască viaţa boemă din plin, „We singing colors” a avut unul dintre primele concerte şi primul la care oamenii au venit numai pentru formaţie.

Sunt mai obişnuiţi să cânte în deschiderea unor formaţii mari, pe cât de mari pot fi ele în România, la lansări sau festivaluri, devreme, când nu strâng un public considerabil. De fapt, nu sunt foarte obişnuiţi să apară în faţa unui public împreună. „We singing colors” înseamnă Andrei, solistul trupei The Amsterdams,”trupa mare” aşa cum îi spun „micuţii” „We singing colors”, şi Roxana, o tipă foarte sociabilă, deschisă, care lucrează la Grafitti BBDO şi vorbeşte mult despre slujba ei.

Este un proiect pe care Andrei a vrut să îl înceapă singur, dar care nu mergea într-o direcţie precisă până la venirea Roxanei. Jumătatea feminină a adus în trupă, din luna mai, când au cântat prima dată împreună, exact ceea ce trebuia: un sound diferit de The Amsterdams şi totuşi comercial, un aer boem, dar mai multă organizare.

La lansarea primului lor videoclip, pentru piesa „A country called Surfia”, Andrei şi Roxana susţineau cu tărie că se văd prea des. În ziua concertului de pe Mătăsari au chemat „acasă”, adică în casa în care de fapt locuieşte Roxana, mai mult prieteni şi cunoscuţi. S-au trezit şi cu o echipă de filmare de la Pro TV pe cap, nu să le filmeze lansarea şi spectacolul, ci să facă un reportaj despre casa de pe Mătăsari.

„Şi ai zis şi despre mine ceva?”, a întrebat Andrei când a auzit că i-au luat interviu Roxanei.

„Nu am zis nici despre trupă. Îmi pare rău”.

„Glumeam”.

„M-au întrebat ce fel de evenimente fac în casă şi am zis «concerte, ca cel din seara asta»“.

„Eşti la fel ca mine. Niciodată nu îmi pică fisa”, a concluzionat Andrei, stabilind că nici măcar nu schiţează o încercare să se promoveze atunci când ocaziile apar chiar în faţa lor.

La fel ca orice nou proiect, însă, membrii „We singing colors” au planuri mari. Chiar dacă nu vor să pună etichete pe formaţie, trupă, facţiune, sau oricum i-ar putea spune cineva, Andrei crede cu tărie că o să ajungă să cânte în Statele Unite. „Cred că s-ar potrivi foarte bine muzica în State. Şi vorbesc mereu.. «wow, la New York, oare când o să ne cheme cineva la New York să cântăm?»”. Nu sunt chiar aşa departe de scopul lor pe cât ar crede cei încă sceptici de succesul trupelor româneşti. Câteva piese „We singing colors” au apărut pe un blog destul de popular din State, New Lo – Fi. „L-am cunoscut pe Andrei pe Facebook unde mi-a arătat proiectul său solo şi mi-a spus că nu are nicio intenţie pentru aceste piese în afară de a înregistra acordurile din mintea lui. Acestea fiind spuse, sunt nişte chestii senzaţionale în mintea lui”, e descris proiectul pe blogul pe care sunt postate şi câteva piese.

Prea puţin promovaţi şi prea noi pe o piaţă nu doar underground, ci şi foarte ascunsă, Andrei şi Roxana strâng la concertele lor mai mult prieteni, la fel ca în seara lansării, dar „Deer Dad”, „The end of the world” sau „Paris” îţi invadează mintea şi ajungi să îndrăgeşti fiecare acord.

În ultima vreme, lumea a început să audă de ei. Au avut un concert la Festivalul Peninsula, iar în ultimele două luni au cântat la lansarea publicaţiei „Decât o revistă” şi în deschiderea concertului The Mono Jacks. Vineri, în clubul Londophone, au avut din nou un concert în care au fost headline-eri.

Acolo au cântat şi prima dată „A country called Surfia”, piesa pentru care au făcut primul videoclip, lansarea care a strâns oamenii în casa de pe Mătăsari 17. Nu seamănă deloc cu ceea ce cântă de când Roxana face parte din trupă şi de asta au evitat-o până acum. O piesă pe calculator în care pianul cu furtun al Roxanei, oul sau tamburina nu prea se potrivesc.

„We singing colors” este încă un experiment fără o direcţie precisă, dar cu mult potenţial. Poate îi ajută reticenţa lor în a-şi spune trupă sau în a face mai mult din „We singing colors” decât doi oameni care cântă din plăcere. Astfel concertele lor alături de prieteni au un aer intim, special, aproape boem.